Sezonul turistic estival a avut un început bun, având în vedere că pe luna iunie aveam aproape un milion de turiști înregistrați, potrivit datelor preliminare, a declarat duminică ministrul interimar al Turismului din Bulgaria, Evtim Miloshev, pentru postul public de televiziune, transmite BTA.
"Mica Rusie" este devansată de "Bulgaria tânără" și "Europa vârstnică" pe piața imobiliară de pe litoralul bulgar al Mării Negre. Jumătate dintre cumpărătorii de apartamente de vacanță pe litoral sunt bulgari cu venituri mari, în vârstă de până la 30 de ani, care lucrează în principal în sectorul IT, iar restul sunt pensionari din Germania, Franța, Italia și Țările de Jos, transmite BTA.
Ministrul bulgar al turismului, Zarița Dinkova, a declarat că insuflarea panicii privind posibila poluare a apelor Mării Negre după detonarea barajului Centralei Hidroelectrice Kahovka din Ucraina este făcută în mod intenționat, transmite Rador. Dinkova a vizitat Academia Navală din Varna, pentru a se informa la fața locului în legătură cu monitorizarea purității apei
Umbrela de plajă la Burgas va costa 1,20 de leva, iar puțin mai la nord - în Sunny Beach - prețul acesteia va fi de aproape 9 ori mai mare - în jur de 10 leva, arată datele obținute de la concesionarii plajelor, informează postul bTv de la Sofia.
Prețurile la cazare pe litoral vor scădea cu până la 40%, în România și în Bulgaria.
În plin sezon estival, situația din stațiunile bugărești de pe litoralul Mării Negre este una dramatică, arată publicația locală Monitor, citată de Rador. Reprezentanții hotelurilor și restaurantelor sunt disperați și spun că sunt la un pas de faliment: ”vedeți și dvs. care este situația – avem mai mulți lucrători decât turiștii”, rezumă succint reprezentanții sectorului. Această afirmație poate fi exagerată, dar descrie în mod elocvent situația din stațiunile de la malul mării, la jumătatea lunii iulie.
Ministrul Turismului din Bulgaria, Mariana Nikolova, și-a exprimat speranța că turiștii bulgari și români vor fi în această vară cei mai întâlniți oaspeți ai stațiunilor de pe litoralul Mării Negre, transmite Novinite.
“Este o himeră să credem că bulgarii pot înlocui 6 milioane de turiști care vizitează și stațiunile bulgărești de iarnă, având în vedere că și sezonul de iarnă este în pericol”, a declarat, pentru postul de televiziune bTv de la Sofia, profesorul Gheorghi Rachev, vicepreședinte al Asociației Bulgare a Agențiilor de Turism, potrivit Duma.
Hotelierii din Bulgaria încearcă să profite de restricțiile de călătorie introduse în Grecia și vor să atragă turiști români și pentru luna septembrie, în extrasezon, promițând "oferte greu de refuzat", mai ales pentru hotelurile de 4 și 5 stele cu servicii all inclusive.
Pe litoralul bulgar al Mării Negre plajele sunt pline în prima săptămână din iulie, iar industria turismului este pentru prima dată optimistă în legătură cu sezonul de vază, în condițiile în care în unele cazuri în hoteluri nu mai sunt locuri, a anunțat postul public bulgar de televiziune BNT, transmite Novinite.
Sunny Beach, cea mai mare stațiune turistică de pe litoralul Bulgariei, renumită pentru viața sa de noapte și plaja aglomerată, este ca un oraș fantomă, transmite Reuters.
Prețurile pentru stațiunea Mamaia, în hoteluri clasificate la 5 stele cu mic dejun inclus, au fost fixate pentru această lună la 70 - 75 de euro pe noapte/ persoană, dar vor crește pentru iulie și august până la 105 – 110 euro/ noapte/persoană, urmând ca în septembrie să scadă până la 55-60 de euro pe noapte/persoană.
Aproape jumătate dintre turiștii care se cazează în hotelurile din Nisipurile de Aur (Bulgaria) sunt români, astfel că în zonă nu este necesar să vorbești limba engleză, deoarece limba română este des întâlnită, spune Emine Baldji, director de marketing Prestige Deluxe Hotel Aquapark Club. Totodată, la fel ca în România, există însă problema găsirii de personal calificat, potrivit acestuia.
Faptul că legislația bulgară este mult mai prietenoasă cu investitorii le-a permis acestora să facă o tradiție din hotelurile all inclusive cu care au atras în acest an, de Paște/1 Mai, câteva mii de români care vor să aibă totul inclus la hotel, spune Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). El crede că, deși mâncarea la bulgari nu ar fi de cea mai bună calitate, prețurile mici practicate în această perioadă i-au tentat pe turiștii români.
Coasta bulgară a Mării Negre este "inundată" de români veniți să sărbătorească Paștele, 90% dintre turiștii care vizitează stațiunile de pe litoralul statului vecin în acest moment fiind români, relevă date anunțate de Camera Turismului din Varna.
Veniturile din stațiunile de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre au atins un nivel istoric pentru a două lună consecutiv, depășind 1 miliard de leva (500 milioane euro), potrivit autorităților fiscale, relatează Novinite.